//manus manum lavat//

trupurile levitează în pădurea genealogică
când nopțile învelite în ziare
ca sticlele cu vin
sunt coborâte în pivnița
din găoaca minții
ne căutam în suburbiile
orașului avortat
după dârele vulnerabile de cuvinte
o cicatrice nouă suflă
în trâmbița sfârșitului
ca un pensionar în supa fierbinte
intenția de a ne transforma
în atentatori pasivi
când avem foamea noastră
de care să ne temem.

oamenii pornesc stângaci
în ape adânci
în timp ce îngrijim
șoarecele obosit al aspiratorului
mă iau de mână cu sinceritatea
am ajuns până aici
ca să-ți dau toate lucrurile astea
în formă umană
chit că
acum
o să mă întorc la setările din fabrică
de femeie dormind în păpușă.

mama îmi spunea cândva
//manus manum lavat//
criminalii sunt
victimele victimelor
stau retrași în tristețile părinților
alăptați de o furie ce crește
sentimentul măsurat cu o riglă
zdruncinând din temelii semnalul gps
(strânge toate probele & fugi de consecințe)
goliciunea se cere apărată
din lămpile despărțite de gaz
inconștiența zborului
pe rampa de lansare
către morminte necunoscute.

te-ai întrebat vreodată
cât durează
să sapi adânc în pământ
și să îngropi ultima fărâmă de iubire
tragediile nu rezistă prea mult la cald
mi-am zis
ființa care va veni după mine
va fi vindecarea
sugrumată de tipare.

buenos días
un drum lung
până jos
în care n-am putut desluși mai nimic
acea umbră fertilă a trăirilor
de-a deveni altceva decât sunt.