Adevărul nostru

Din ecoul străzii neprețuite,
glasurile pierdute țipă de uitare.
Tricolorul flutură aproape rupt,
speranța lor e simbol național.

Adunarea neînsemată dezbate
supărarea zilei de mâine.
Vulturul pleșuv transmite suferința
lor pe plaiurile verzi ale națiunii.

Si pe stradă un copil răsare-
vocile neiertătoare dezbat
prea amăgite finalul oferit
de idealul de a fi român.

Ușor el privește stâlpul steagului,
crispat de negura timpului.
Se visează in el infășurat-
dar vântul zilei de ieri suflă...

Suflă ducând zbierătul vulturului
in casa celor uitați de el.
O speranță se aprinde brusc
si se stinge la fel de brusc.

Hora e amânată incă o dată-
mult prea nefinalizată...
Si pe ie incet s-asterne praful,
Praful foștilor patrioți....

Și in adunare zvonuri se adună-
Zvonul aripilor rupte...
Românul uitat dezvăluie stema,
dar adunarea o rupe dinainte...

Copilul se apropie tiptil
Îmbrăcat in eternul tricolor-
Priviri furioase alungă idealul,
Copilul plânge neînțeles...

Un țăran bătrân privește vulturul-
nici el nu mai crede acum...
Caută în suflet speranța pierdută,
sufletul devine adunarea neinsemnată...

Strada ramâne bântuită,
Tricolorul ramâne rupt,
Adunarea ramâne neînsemnată,
Vulturul ramâne pleșuv.

Și în acel viitor nesperat,
copilul devenit fost patriot
se va intreba nehotărât:
Adevărul nostru s-a pierdut?