Cosmos

Printre umbre de paltini ce-aduc înserare
Se plimbă agale bătrânul pribeag.
Își poartă în spate al vieții lui soare
Și luna o duce în vârf de toiag.

Privirea-i reflectă al stelelor farmec
Și pasul îl poartă spre vechi galaxii.
Îl știe Andromeda, chiar inelara Hoag,
Căci el e același și pururi va fi.

Pribeagul străbate lumi noi, constelații,
Aprinde felinare pe cer de granit.
Toiagu-i e sprijin, iar soarele arde
Și ține aprinsă dorința din vis.

Străbate întregul de noapte și raze,
Pe drum îl petrec ploi de meteoriți.
Ici, colo se văd apărând găuri negre
Ce-nghit însetate zori nou făuriți.

Printre umbre de felinare ce-aduc înserare
Se plimbă agale bătrânul pribeag.
Își poartă în spate al vieții lui soare
Și luna o duce în vârf de toiag.