Alter ego

Chipuri teatrale, măști fără fețe, poeți fără simțire,
Tristețea ne curge prin vene, sângele se scurge pe fiare...
Ești un oarecare, ca fiecare, în esență doar o speranță,
Sedus de viciul fericirii, efemer și plin de viață.

Confidențe ce ne distrug o viață ce nu ne-a fost oferită
Și ne-mbată-n mireasma unei primăveri contopită
Și-n moartea unui cadavru cândva numit Iubire,
Condoleanțe celor ce mai simt fericire.

Absența indiciilor nu este un indiciu al absenței,
Cum și eternitatea-i un specific al demenței
Și-al ardenței ce duce la subiectivitate accentuată,
Ce distruge orice vis al simplității de odată.

Funebre ceasuri ce răzbat spre-acel destin,
Deochiat de speranțe, susținut de-acest festin,
Ce onorează o viață și se pierde-n neființă
Și uiți să mai gândești, simțind cu toată ființa.