Mașinărie

Plângi cu lacrimi prefăcute,
Lacrimi false
Disperate să arate o urmă de emoție,
O urmă de umanitate.
Dar eșuează, te lasă să vezi
Cine ești cu adevărat:
Mașinărie programată de societate,
Obligată să trăiască într¬-o închisoare
În propria minte,
Cu aripi tăiate și vise arse.
Exiști, dar nu cu adevărat.
Ești o marionetă destinată
Amuzamentului lor bolnav,
Fără voce și fără sentimente.

Din oglinda clară, care sinceră
Te reflectă,
Un chip palid și impietrit apare.
Nu spune și nu arată nimic,
Doar zace în tăcere și așteaptă.
Dar ochii…
Ochi torturați de un trecut umbros
Vorbesc și tot vorbesc,
Spun tot ce e de spus.
Nu vede nimeni, dar nu contează;
Tu vezi și asta contează.
Sufletu’-ți saltă și
Un zâmbet stângaci și tremurând
Apare pe buzele tale uscate de
Cuvinte grele.
Ai spart codul și
Sentimentele le-ai eliberat.
Dar nimeni nu mai poate știi…