Demiurg

Și de-ar fi să vreau acum
Să mă joc de-a Dumnezeu,
L-aș despuia pe Saturn de inele
Și mi-aș umple brațele cu ele.
Le-aș arunca,
cu furia unui copil capricios,
în jurul unui ax de stele,
lăsându-le să se rotească după cum le dictează inerția.
Supuse într-o grațioasă inconștiență,
se vor întreba:
"Oare când vom atinge capătul?"

Ochiul egoist de demiurg vede doar absurditatea capătului de cerc.
Iar când acesta se plictisesc să le observe,
inelele se lovesc de pământ,
simțind capătul adevărat,
invizibil Ochiului,
cel al rotației.