observații urbane
fereastra mea e un dreptunghi,
format din trei dreptunghiuri mai mici, mai înalte şi mai slabe.
împreună, dreptunghiul mare şi cele mici,
sunt ecran către lume.
prin ele,
şi prin jaluzele,
văd cum se-agită copacii,
văd cum zboară gândacii,
văd cum îți aprinzi lumina,
văd cum vecinul de la trei îşi parchează maşina.
şi-aud,
ce poate de multe ori n-aş vrea.
muncitori țipând pe schele,
vecini certându-se pe avere,
copii plângând că mamele nu le-au luat acadele,
şi emisiuni tv parc-ar fi într-una din camerele mele.
aproape că-mi vine să urlu,
ca să mă pot integra în peisaj,
în stilul caracteristic doamnei de la parter:
"DĂ, FIR-AR SĂ FIE, TELEVIZORUL ĂLA MAI ÎNCET CĂ NU EŞTI LA TINE ACASĂ!"
a, stai...

09 Nov - 10:00

Id: 6428
 
816 vizualizari