Floare albastră

Te caut în pădure, sub alun,
Sper să te găsesc până în ajun.
Te-am privit în fiecare fată ce-a trecut,
Floare albastră, spune-mi, când te-am pierdut?
Învață-mă cum trebuie să te iubesc,
Și o viață întreagă nu o să mă opresc.

Sub ce formă e dragostea, te întreb?
Personal, când mă gândesc, fiori mă trec.
Un sentiment cu o capacitate infinită,
Ce nici de mai mari poeți nu poate fi definită.
Spune-mi floare albastră, unde te-ai ascuns?
Ce să fac când drumul până la tine e abscons?

Și cum vom proceda, dacă ne-om iubi?
Sufletele noastre vom reuși să le contopim?
Floare albastră, în noapte nu mă mai chinui,
Nu iți mai trimite imaginea, hai mai bine să vorbim.
Și de inimile noastre în linie se vor acorda,
Sunetele lor, rapsodii se vor chema.

Treaba toată mie nu mi-o da.
Tu doar ivește-te în calea mea,
Și o!, floare dulce, eu nu te voi lăsa.