Întrebări fără răspuns

Priveşti pe geam, în liniştea pătrunzătoare,
Oh, tu, suflet însângerat amarnic,
Ce speri să vezi?
Ce caută ochii tăi înecaţi în lacrimi usturătoare?
Speranţa e cea pe care o cauţi atât de înverşunat?
Dorind şi aşteptând parcă să îşi facă apariţia
De după vreun copac uscat de nemilosul timp,
Ca o zână purtată de vântul lin şi rece,
Să vină să te mângâie,
Să te aline şi să te iubească
Aşa cum nimeni nu o face.

Dar nu apare şi nu vine,
Te lasă în întunericul apăsător,
Cu lacrimi care deja alunecă pe obrazul tău aspru.
De ce nu vine?
Unde e?
A uitat de mine?
Intrebări fără răspuns te consumă la nesfârşit
Si te lasă pe pământul rece
Să plângi
Să te frângi în bucăţi şi
Să uiţi.