muguri de ceas

bat zorii în geam și ploaia își scutură haina.
bat limbile cifrele ca pe un sclav,
zguduie podeaua și tavanul
chinul imposibilității de a opri timpul.
mă agăț de ticăitul fără încetare
și-mi zgâlțâi neputința cea cruntă.
am înțeles că nu se poate
să stai să aștepți până haina ți se udă.
muguri de gând nu mai am să-ți gătesc
și în cerul acesta nebun se scufundă
și ultima stea ce ți-am pus-o în glugă.
cuminte aștept dimineața,
cu muguri de ceas mă răsfăț
cafeaua-i servită în ceșcuțe
și ploaia îmi mângâie gleznele reci.
cu stropi și cu muguri de ceas
mă zgârie ora ce vine,
cu dor și cu frânghii mă ține
să nu o apuc pe poteci.