Astăzi plânge iar pădurea

Astăzi plânge iar pădurea
Cu lacrimile-i gălbui.
Plânge, presimțind că iară
Rămâne a nimănui.

Simte adierea lină
Ce-i îngheață orice glas.
Nu mai cântă, ci suspină,
Doar suspinul i-a rămas.

Tot freamătul său cel dulce,
Ce o-ntinerea, s-a dus.
De cei dragi a fost trădată,
Altă lacrimă i-a curs.

Şi chiar de-o apasă dorul
Printr-un zbucium fascinant,
Sufletul său viu şi proaspăt
Devine, uşor, neant.

Astăzi plânge iar pădurea,
De nestrămutat, cândva.
Țipă-ntr-o tăcere mută,
Eu empatizez cu ea.