Flori de cărămidă

Ți-am strâns mâna în a mea
și în ochii tăi am văzut o lume roz,
cu flori simple, dar pure, mi-e atât de dor...
flori de cărămidă, ascunzându-se în pustietate..

Lumea o privim prin ochi de criminal,
dar copiii au o lume mult mai frumoasă decât a noastră,
flori cărămizii ne înconjoară,
hai să le privim împreună..

Lumina ochilor se spulberă, reflexia se duce,
doar copiii mai au acea puritate,
culorile pastelate mai transmit câte o floare de cărămidă,
în sufletele noastre amare..

Oh, mică albăstrea din mijlocul pădurii,
atât de simplă și de pură, cu inima curată,
ne aduci zâmbetele pe buze, devenim copii pentru o clipă,
încă ne iubim, ca niște copii..

Oh, flori cărămizii, mai lăsați-ne puțin,
lăsaţi-ne să înghețăm în timp,
să fim din nou copiii de-altădată,
să nu plecăm, să fim copii la mama noastră...

Oh, flori de cărămidă...