cel mai frumos film românesc

în noaptea aia ar fi putut ieși monstrul care a sforăit ani de zile sub patul meu din apa de la Someș
cu toate fricile mele scurgându-i-se pe pielea bătătorită care n-a cunoscut niciodată mângâiere
și m-aș fi simțit mai în siguranță decât cei care sunt în programul de la protecția martorilor
ascultând Johnny Cash în vilele lor albe cu verande spațioase și curți gazonate ca-n filmele americane

și străzile orașului păreau că se mulează după nevoile noastre afective scoțând pe ici-colo câte o cărare lăturalnică
e una din ocaziile în care poți să faci ce simți fără să te gândești la ce o să urmeze mâine sau înainte s-o faci măcar
și mai încolo am cerut indicații către Parcul Rozelor unor bărbați de pe o bancă pe la vârsta a doua
când ne-au văzut ținându-ne de mână probabil s-au gândit că luăm micul dejun în aceeași bucătărie – ei nu știau

în noaptea aia am simțit în brațele unui necunoscut siguranța
pe care n-am simțit-o niciodată când m-a strâns de mână figura maternă în timp ce traversam strada

doamne și avea ochii atât de albaștri băiatul ăsta puteai să vezi pe fața lui toate diminețile senine din Texas
în care o tânără plângea și urla și se dădea cu capul de pereți în apartamentul ei modest că a mai pierdut încă o sarcină

ei nu știau că luăm autobuze diferite în fiecare dimineață și că mâinile noastre nu s-au mai întâlnit de atunci.