le voyage noir

să scriu la repezeală pe spatele unei ilustrate, să mâzgâlesc cuvinte
pentru mama Roma care îmi ține părinții în brațe.
le dă pâine, portocale și bani
îi strânge la piept
tot
mai
departe de mine.

mi-am încordat degetele,
dar drumul începuse deja să mă zguduie. tramvaiul
mă târa pe străduțele de piatră. acum
viața lui în linii involuntare, pe carton,în conturul
umerilor grei de unde am văzut cerul și,
lovindu-i strigam de fericire:
tată, cerul e la fel de înalt
ca tine. dar să nu-l privești, te rog. asta nu-i voie.
cineva mi-a spus că stolurile îți pot fura părinții înainte
de nașterea puilor.

i-am acoperit ochii așa cum îi acoperă ea ochii acum
și îl ține în brațe, îi dă pâine și îl leagănă
în iluzii.

e lipede că cineva ne-a pândit dinăutru pe fiecare
ani și ani, mereu
în altă parte.