ma vie en rose

dragă abbi,
pe lângă cabinetele psiho
încă sub efectul narcoticelor mirosim a liniște
și a pace
am vrut să știi că
de când mi-ai aruncat țigările pe geam
în seara de revelion
eu nu am mai fumat nici măcar una
și au trecut zile de atunci și sunt bine

aici e fain
câinii nu mai urlă de singurătate
cred că frigul i-a înghețat și pe ei
ca și pe mine de altfel dar nu e momentul acum
să-ți vorbesc despre asta
să stii că ascult the dresden dolls la o boxă
pe care-a reparat-o tata azi-dimineață
când încă nu era beat
acum latră de afară ca un câine
și zgârie ușa cu labele să-l lăsăm în casă

noi suntem oameni mișto și ne iubim
doar uneori ne scoatem curelele
și ne batem unii pe alții
și ne facem amanți și dușmani și cartofi pai
și nu înțeleg de ce tu ai tupeu
iar eu tac
mă fac că nu văd / că nu aud
în ochii tăi
sunt o pată neagră care se dilată și se contractă
ca o franță în timpul războiului

noi nu ne mai ținem de mână când trecem strada
noi nu mai bem din același pahar
nici măcar nu mai știu cine ești
sau când te-am cunoscut
sau dacă te-am cunoscut vreodată

azi îl ascult pe cortazar ca dintr-o altă viață
ori el îmi scrie mie cea din altă viață
atunci când încă mai credeam
în cosette în esme și în valeriu
pistruii tăi căprui îmi cad într-o a treia palmă
ca într-o altă viată
în care nu știam cine sunt azi
și unde am ajuns
și ce am ajuns
cum din pruncul legat la un sân somnoros
a crescut cu răbdarea unui cancer
ștefu.