o gură de pământ își plimbă limba aspră
între cusături
ca o respirație dureroasă
și sufletul îi miroase a pastile
la spital moartea se izbește de becuri ca un agrius convolvuli
cai albi se urcă pe trupuri
pe paturi le pasc părul ochii apoi dispar în halate
albe toată lumea mestecă var când spune l e u c e m i e
își acoperă gurile
în șoaptă
aproape că se vede bunicul transparent incolor inodor
în hainele lui bune îi ține mâinile
îi mângâie fruntea creștetul
și mama se lasă tot mai mult în saltea
și mama se vede tot mai puțin
răsuflă într-însa viermii de mătase
în goana mașinii o singură imagine
cele 10 degete ale mamei
deshumate
și urma femeii fără sprâncene
cu genunchii pregătiți pentru mersul îngerilor
|