cow & chicken. defecţiuni tehnice
câteodată simt
că ești aici la onești
ne cheltuim

toată alocația
la bookshop pe benzi
desenate stupide/ pe străzi

sunt florărese grase cu
lalele pe piept care
vorbesc la

telefonul nokia/ gândul că
mașinile îmi intră
în piele ca niște microbi & oamenii
au ochi galbeni
așa cum avea tata

înainte să moară
a.m.r 1989 h până când

vom sta din nou la
coadă la alimente
se vor scoate diafilmele se
va lua lumina pe transilvaniei

& se va downloada de pe rețeaua
cu motorașe comuniste
un nou desen animat cu

persecuția ceaușeilor
în care vorbesc cow & chicken

ca într-un film cu defecțiuni


Premiul II la LicArt Poezie, ediția 2008