lumina
roșie a farului întărește certitudinea că pe mărășești
o să apară o fată. respiră complet la ore târzii
când bunica ei își pune dinții de tablă unul câte unul
ca și când ar pune răsad
fata se apropie. joacă lumina pe firele
de la marginea drumului jucăriile ei prăfuite
au buze negre zâmbesc dar nu e zâmbetul lor
este mai mult o fericire tristă o singurătate de-asta
de-a noastră
se insinuează ca alergatul în cerc
norii împrăștie luminițe pe jucării ea vorbește singură
despre dorințele unei călătorii fără căldură
caută ce vine în doze mici
în fond
timpul trece o dată pe an
fata găsește băiatul
care-o mănâncă fără dinți |