ajunge și descuie. ușa e tot maro e tot stricată
e bine pulsul scade ca țipătul trenului de după
deal
e bine în cameră aerul s-a așezat sus de tot
scârțâitul patului eliberează orice dorință orice
frică
pagina perfectă a zilei e perforată
de cateva luni bune și vibrează odată cu sângele
se gândește să scrie despre
subiecte tabu. e doar o bucată de carne
cu dinții mari și gene arcuite ca presiunea aerului
într-un balon
se uită în oglindă zâmbește dar nu e zâmbetul ei
bărbia se mișcă involuntar
vorbește singură despre cărți mușcă progresiv
din imaginația altora
până se satură. la întâlnirea aia n-a venit de atunci repetă continuu că
în fond
oamenii sunt covorașe colorate pe care îți ștergi
picioarele |