schiţă de seară. iubitul meu

nu ştiu dacă viaţa strâmbă toate vocile
într-o zi glasul tău îmi
porționează nervii un pat tare e o realitate metodică
sunt şi mlaștini iubitul meu
sunt oameni nefericiţi. nici măcar

tâmpla ta nu-mi amintește de ziua întâi

te urăsc în serie iubitul meu o iubitul meu
mâna cu care scrii/ de ce nu scrii cu mâna atingi
clavicule dulci înmulțești
lucruri banale zile la rând
plătești din bugetul de macaronar machiaje și rochii lungi

nu există oameni buni
doar tipi destoinici într-un pub din milano
într-o liniște curată. ar trebui

să ne înghițim laudele și limba cumva
ar trebui să o îmbrăcăm în aur
pentru ca lumea să-și amintească
de cea mai reușită realitate îngropată de vie