Las toamna să mă răzbune,
Să-ți pregătească sicriu
Din arbori osteniți de-atâta dor,
S-au uscat când, eu, am uitat.
Iarna-ți va face o rochie
Din florile înghețate de tine.
Îți va pune un colier aurit
Pe care, eu, l-am bătut
Din suferință cu ciocanul uitării.
Ți-am pus chipul meu pe mormânt,
Iar pe frontispiciul lui am scris:
Acum e prea târziu.
În primăvară când vei răsări,
Eu, voi fi plecat de mult,
Tu, vei fi uitat, c-a fost iarnă. |
|