nu mai avem versul refren care să ne reprezinte

când toate poeziile sunt durerea pe care ar trebui să o înțelegi încerc să găsesc alinierile de cuvinte care te-ar putea mișca:
cum să-ți spun că simt // că nu mai are sens că am ajuns deja acolo/ nu mai știu care e apogeul/ nu mai știu dacă m-am urcat până la capătul tău și nu mai știu să cobor//că mă simt singură/ acolo e prea frig e prea mult și ție îți e cald sub mine // am terminat am dovedit toate călătoriile de una singură în avion și în autobuze prea curate cu încarcator de telefon/ acolo oricum nu mai e nimic la fel/ și nu va fi // m-a întrebat cineva odată dacă îmi e frică de schimbare/ dacă îmi e frică că îmi va placea schimbarea /și i-am răspuns atunci/ acum nu mai știu// îmi e frică că totul va rămâne la fel / că nu se va schimba nimic / că voi mânca toate pailele de plastic cum am făcut-o până acum/ că voi așeza totul pe masă în mod obsesiv paralel/ voi împături șervețele chiar pe muchie // îmi e frică că am fost pregatită să renunț la tine în gară și că n-a fost nevoie// îmi e frică că am vrut // îmi e frică de mine când nu îți mai cer ajutorul /când vreau să deschid sticlele de apa și / când plâng // că nu mai am nevoie de tine //că îmi e bine cu tine// că îmi e mai rău// și nu mai știu unde e balanța și ce cântărește mai mult// îmi e frică să mai scriu și că n-ai să înțelegi //că ai să mă întrebi de ce sunt tristă lângă tine când nu ar trebui /de ce problemele există când suntem amândoi /ce sens mai are atunci// îmi e frică că știi când nu mai ești de ajuns că nu faci ce trebuie când trebuie /că nu ești acolo și nu mai poți fi/ și știi că nu mai am nevoie de tine/ nu mai am unde să urc/ știi că îți e cald și bine sub mine și că îmi e frig că sunt rece că nu mă mai acoperă nimic / știi că plâng noaptea cu tine lângă mine că mă uit la geam și urăsc că dormi la fel de bine lânga mine cum dormi lângă alții// și îmi e greu/ n-am crezut niciodată în noi și nu cred acum/ nici n-aș vrea/ pentru că nimic nu e destul de permanent/ nici încrederea nici iubirea nici cuvintele pe care le scriu / nimic nu e destul de permanent încât să mai cred în ceva// nu mai știu ce reacții care impulsuri sunt cele reale /când ți-am zis să mi promiți că va veni o vreme în care ne vom permite să fim fericiți/ nu știu dacă îmi doresc asta/ nu mai știu dacă vreau ca tu să fii primul pentru mine / nu știu dacă mai vreau să fii ultimul / nu știu dacă îmi ajung îmbrățișările tale și nu înțelegi / nu sunt prima pentru tine /n-am fost/ și mă doare cand îmi spui că voi fi ultima // am știut mereu că ai nevoie de cineva care să te iubeasca așa cum esti / mi-am promis că voi fi cineva// nu știu dacă promisiunea aia a fost reală
//ăstea sunt lucrurile la care sunt pregătită să renunț într-o gară//