toți ăștia care scriu poezie are a bunch of weirdos. nu știu dacă sunt mai presus decât ei

(poem la comun cu korbu maverick bera și luci)



mai bine decât ei decât ca ei
îmi zic ipocrit
măcar sunt om cerebral
cu toată lumea ca bahoi
tot idiotul poate avea revelații
de genul
un gând mare pentru om
un gând minuscul pentru restul
când vorbesc singur mai mult ca sigur
cineva îmi va răspunde
asta mă bucură

*

fă-ne o favoare și taci o arzi penibil
de anost scoți capul mai rar
de sub cochilie decât cicadele
în sezon de împerechere
poluezi fonic mai mult decât
3 americi în plină vară la un loc
cel ce sapă groapa altuia
e o tarantulă paranoică

*

și dacă ar fi să-ți ofer cauza ți-aș zice
nu știu nu știu unde a dispărut ceața de sub felinare
care ghidează oamenii spre claritate oferind
gradat puțină câte puțină
alinare acum gazele de eșapament
înlocuiesc briza unei primăveri jalnice

*

tăcerea mieilor se apropie lent
dar sigur pe mal șerpii dau din coadă
așteptând primul val greierii
transformă lanurile aurii
într-o pată mlăștinoasă în nebunia lor
4 cai se îndepărtează galopând
asteroizii se apropie orbitor de repede
și nimeni nu-i poate prinde în palme

*

mereu mi-am dorit fie o roșcată
cu 2 bucle legate strâns și tacticos
în spatele capului ori o brunetă
cu părul liber nepieptănat
când le-am avut nu m-au satisfăcut
ca o jucărie cu umplutură pufoasă
și călduță de la îmbrățișări subite
urăsc faptul că mă urăsc
și mă iubesc în același timp
ca șinele de tren
oricât de reci ar fi
niciodată nu renunță una la cealaltă

(în fața casei o echipa de geniști dezamorsează
ultima lor bombă așteptând prima zi de pensie
niciodată nu vor uita
sunetul ruperii ultimului fir)