Apaer

Apa se va combina cu aerul.
Și nu într-un mod chimic sau fizic, practic sau posibil.
Va fi o apaer pentru că atomii se vor întrepătrunde.
Și va fi o pânză lichidă,
cu găuri de viață
care va acoperi o farfurie,
farfurie adimensională cu suflete.
Un alb-argint viu incandescent peste o reflexie.
Vor zbura pești printre frunze
și vor înota fluturi printre granule de nisip.
Ea se va prăbuși pe un foc pufos ca   pe o lacrimă de nor
și va fi îmbracată în   aer,
veșmânt presărat cu pulbere de   aur.
Va cadea într-o transă de nemurire,
somn adânc într-un   zbucium de emoții.
Din inele îi va cădea vin spumos, plin de cheaguri,
iar din adâncul minții, păsări înaripate cu întâmplări neprevăzute.
Memorii zdruncinate, visuri distruse...
Buze roase de frustrări de praf,
linii abrupte sculptate în statuie.
O frumusețe spălăcită, ascunsă,
iar o apaer care o va îneca în propriul abis.
O balanță între neputință și nesiguranță.
O confuzie născută din moartea unor simțuri;
țevi inundate de fluturi tăiați, disecați, decapitați...