Mistic dor

Trăind în întuneric, și plin de neființă
Cu ochii plini de lacrimi, eu încă am credință
Și mă gândesc la ea, la pielea-i de argint,
Crezând că n-o iubesc, eu iar și iar mă mint.

Adânc mă scurg în aer, apă și pământ,
Se leapădă de mine, mă lasă în mormânt.
Nu-mi doresc nimic, decât să o privesc
Dar teama mă oprește și iarăși zăbovesc.

Mă las să mor de dor într-o eternitate,
Chipul ei uman e prins de realitate,
Iar eu rămân lăuntric, aici în lumea mea,
Mă leg să o aștept deși n-o voi avea.