Pentru tine,dragule

Îmi pare rău că poate nu vei citi ce-am scris

Regret că între toate nu vei ști ce-am avut de zis.

Căci printre toți acei mai mari ce-i caut printre stele,

Tu ai fost pentru mine un dar al mamei Terre.

Ești ca născut din Ape, iar Ceru-i al tău tată

Așa frumoși ți-s ochii, când se resfrâng, se crapă.

Îmi pare c-au un creier, individual de-al tău,

Pupilele-s mai mari când zic emoționată „Ești rău!"

Pe sub sprâncene negre, dese și frumoase

Găsesc zeițe ale Lunii ce mă privesc duioase.

Tu să mă ierți că poate n-am observat vreodată

Cât de frumos te-ai tuns, ce barbă împestrițat de-amalgamată

Câte culori mai zac și-acolo, în al tău păr, mai jos, mai sus...

De când eram o rață de-abia ieșită-n lume

Când te-am văzut odată, fără să-ți stiu de nume

Ei m-au atras mai mult, m-au prins în vraja ce

Mi-a dovedit cât de plictisitoare-s zilele.

Absența ta mă chinuie, atunci când nu apuc să văd

Cât de frumos se schimbă albastrul în violet

Cât de străin îmi pari când ei se fac așa de verzi,

Când nu gândești tu că la anul o să mă pierzi.

Nu-i mai frumos azurul decât în ochii tăi!

Îmi penetrează sufletul ca doi răutăcioși călăi

Și simt cum îmi despică sufletul, pieptul, inima în frânturi

Odată ce m-avânt în grele și întortocheate labirinturi.

Iar uneori, când se deschid atât de mult, ești ca un orb

Aștept ca pe a ta mână să se așeze un mândru corb.

Să văd cum te preschimbi, inspiri, dispari

Așa cum mă aștept de cam vreo doi-trei ani.

Dar mi-ar plăcea să știu dacă ești viu sau mort,

De unde vin cele culori, în ce dimensiune își au consort?

Aș vrea să știi că despre ochii tăi eu scriu acum,

Aș vrea să știi că îi văd în fiecare zi cum se transformă-n scrum.

Zi-mi dragule, cum faci tu, cum?!