Strigă, roagă, iubește

De ce m-ai ucis și pe mine dacă
doar un amor voiai să ucizi?
M-ai lăsat fără voce ca să nu pot striga
și m-ai lăsat să mă sting în noapte
Doamne, vezi prin ochii ei albaștri moartea?
vezi câtă otravă curge din ei când plânge?
ce dor, ce dor de tine mi-ai suflat în suflet...
Adesea norii dimineții răsar albaștri
și mă înțeapă uzi în pernă. M-am trezit
într-o altă zi fără tine. Du-te și
spune-le, iubito! Du-te și strigă-le
în tâmple cum ai făcut din ziua mea noapte,
cum ai făcut frigul de la interior
să-l eclipseze pe cel din exterior...
Ești singurul demon pe care inima mea
îl poate supune, roagă-te pentru mine, iubito!
Roagă-te când mă ucizi, roagă-te să murim
și tu și eu, să aibă diavolul grijă de sufletele noastre...
M-am dus în iad și m-am întors
cu cenușă, zgură și cărbuni,
o otravă ce m-a copleșit cu melancolie
iar unirea noastră fusese
sclipirea unor nopți fără viață.
Iubește-mă! Iubește-mă, iubito,
Iubește-mă când mă dizolv în mare...