Atingerile-ți de rău imi provoaca revolte crunte,
Adevarate lupte de neant,cu focul nemuririi
Iar vălul de lumina-mi cade drept cortină
Dar nimic nu mă mângâie mai dureros
Decât tine.
Zâmbetele demonice oferite in trufie
Mă posedă plăpând și-mi devorează gandul
La fel de brutal pe cât mă privești
Dar nimic nu-mi zâmbește mai dureros
Decât tine.
Iar iubirea ta,la fel de blanda ca lumina lunii
Mă veștejește profund,până-n interiorul abisal al gândului
Și totuși pauzele de melancolie,tot nu opresc eul din a iubi gândul
Căci nimic nu mă iubeste mai dureros
Decât tine. |
|