Scufundări

Dintre picioarele ei pornește o stradă dreaptă
ghemuită în albia râului
cu ochii mijiți cât două potcoave ea
poartă sandale și rochie albă

degetele îi plutesc deasupra turnului din mijlocul orașului
înainte să ia străzile la pas Veronica smulge ciuful unei buruieni
(pur și simplu nu se poate abține)
pășește peste drumul de centură
cu semibariera între coaste.
ouăle moi ale mamei tremură în stomac
neglijența îi supurează din găurile urechilor

ajunsă pe plajă se ghemuiește în primul strat de apă
peștii îi salută picioarele își încălzesc de ele branhiile obosite
unii cred că în găoacea mâinii ei e un acvariu imens fierbinte
că buzunarele ei albe sunt o plantă marină a secolului nostru
că părul ei nescufundat e o velă
liniile frunții-catarge subțiri din lemn moale

Veronica nu bagă de seamă
cum în jurul ei bancurile își leapădă solzii
ea crede ca întotdeauna că i se cuvinte
și provoacă refluxul

singură, în vârful unui munte de sare
pilindu-și unghiile cu valva vie a unei scoici
și marinarii lăudând vremea senină
din care răsar brațele ei-
farurile din stuf