zarva

iartă-mă fiindcă nu pot plânge decât uitându-mă în oglindă
te aud urlându-mi între plămâni
m-ai înghițit mai demult ca un bufon proscris ce ești
ți-am jupuit exilul cu dinții acum mă implori să pun lacăt peste aer
ca să poți dormi în liniște
dar eu mă voi mai juca pe părțile carosabile dintre plămâni
până când toate ecourile strigătelor tale
și ale strigătelor mamelor și ale strigătelor taților tăi ascunși
vor fi ieșit avortate și vii
astupând strălucirea lacătului nou
de pe rugina celor neîncuiate
până atunci doamne zbiară-ți rugile