Lapte praf
De ce?
O întrebare simplă pe care și-o poate pune orice dobitoc
cu pretenții la genialitate,
dar, dacă este măcar un suflet care și-o pune sincer,
atunci mai este o speranță să nu cădem toți în mediocritate
lucidă, efemeră, josnică și de ....
Oare?
O întrebare concludentă,
dar inutilă.
Acum pe bune! Fără mișto,
Tu,
Cititor plictisit,
te-ai întrebat vreodată cu adevărat care este înțelesul acestei întrebări?
Sau ați uitat cum este să fii prins între idei ca între două coji aleatorii de nucă, eternă
și fără de sens uman, căci purul nu poate fi mai presus de ceea ce intelectul neatins al unei pete
de rugină de pe spatele unei amintiri uitate a unei ființe care nu a existat nicicând.
Sau știu și eu? Poate greșesc naibii, doar nu m-am mai trezit de mult. Nu?
Cum?
Cu ce tupeu mi-arunci tu verdicte verzi îmbrăcate în frunze roșii sângerii?
Cu ce drept este stângul deasupra mea?
Ironic fapt, tu crezi că delirez, dar este prima oară în eternitate când nu delirez, de fapt.
Josnic! Sunt acrofob.
Cu ce tupeu vii, tu, soare, să mă plesnești peste față cu razele tale reci, dimineața,
când eu încerc să dorm, că altcândva nu mă lasă noaptea?
Te ascunzi ca după deget în spatele scuzei că am draperii, dar nu te gândești că
poate sunt rupte cu un motiv.
Suntem ca niște persoane de vârsta a treia care
de abia acum, când am rămas știrbi, începem să avem inițiativa de a ne spăla pe dinți.
Îngrozitor, patetic, grotesc, rușinos, aproape nesimțit de josnic!
Dacă aș putea muri, aș face-o, dar cine ar mai consuma acest roz oxigen, patrulând în jurul meu?

De ce exist?
De ce persist în existența morbidă a unui somn fără de sfârșit?
Oare exist?
Oare persist în dorința neștiută a unui molcom paradis?
Cum exist?
Cum persist în amintirea viitorului contemporan strămoșilor mei?
Sau poate greșesc, știu și eu...
Carevasăzică, exist în aceeași măsură cu tine, nu?
Singura metodă de a îți fi superior,
Dragă citiror,
Ar fi să nu public poezia.
Josnic!
Nici nu știu cine este mai josnic:
Cel care scrie, căutând răspunsuri la întrebări, sau
Cel care citește, căutând la răspunsuri ... întrebări...

05 Feb - 15:55

Id: 2558
 
513 vizualizari