Ceața dimineții

Am poza ei pe masă lângă un pahar de vin
Și zâmbetul naiv îmi scurge-n inimă venin.
Acum, la ceas de seară, stau trist, îngândurat
Iar sufletul se întreabă: "De ce oare ai plecat? ".

Timpul îmi e dușman; se scurge al dracului de greu
În întunecata noapte mă va bântui mereu
Eterna-ți amintire schițată cu spini de trandafiri
Ce lasă în urmă cicatricea unei vechi iubiri!

Mă hrăneam prin tine și respiram la pieptul tău
Ai fost zâna mea cea bună, mă fereai de orice rău!
Ca razele de soare mă încălzeai dimineața
Mă trezea sărutul tău care dulce mă răsfăța...

Visul frumos s-a spulberat și ea nu mai e aici...
Vântul mă poartă ca pe o pană și mă umple doar de frici!
Stiloul varsă lacrimi, penița picură cerneală
Se aștern rânduri pe hârtie, inima-mi rămâne goală!

Erai acolo dimineața, sorbeam cafea cu zahăr brun
Îți rămânea rujul pe ceașcă și pe filtrul de tutun,
Totul era atât de clar prin aburul de la cafea
Astăzi, tot ce văd e ceață fiindcă nu mai este ea!