Eu cu mine

Hei! Vorbesc cu tine,
Da, tu, umbra mea, cea pe care-o știu prea bine.
Atât de bine că mi-e silă și de mine.
Hei! Tu, ființa ce stă în oglindă,
Stai, te rog eu, doar o clipă
Lasă-mă să te privesc cu un ochi străin
Și să-ți spun tot ce de ani de zile țin
În mine. De fapt, iarta-ma, în tine.
Căci doar în tine văd defecte în gândire,
Și doar pe tine te detest mai mult ca pe oricine.
Și știu că nu pot face diferența între tine și mine.
Două jumătăți egale ce-mpart același trup,
Atât de diferite-n schimb că-mi vine să mă rup
Și print toată lumea asta de tine să tot fug.
Să mă rup în jumătate,
Dar știi că nu se poate
Și doar continui să mă privești
Parcă zâmbești mai tare,
Dacă aș putea, te-aș arunca-n a timpului uitare,
Dar dacă mă privesc mai bine, eu sunt cea care dispare...
Și dispar tot mai mult,
Și simt că nu mai pot să ajung,
Să fiu ceea ce eram înainte să te fi cunoscut,
Pe tine!
Ființă de-argint și sticlă
Ce mereu mi-apari în oglindă.
Mă uit mai bine iar la tine
Sau poate doar la mine,
Și mă gândesc, voi reuși să te iert,
Ca să mă iert pe mine?
Căci în oglindă stau doar eu,
Căci eu sunt tu, și tu îmmparți viața cu mine,
Și de fapt tu ești eu, iar eu sunt una cu tine.