Iarba e un mediu opac
aleg filmele horror pentru că
mă fac să cred că nu sunt singură
îmi amintesc de Fred & de
conversațiile la 12 noaptea
când mă trezeam pentru că
am visat cum dispare mirosul mamei
strâng perna & inspir
de parcă e ultima sursă de oxigen
îmi spune că totul va fi bine
că nu pot percepe mirosul din cauza distanței
iarba oprește undele odorante
fac o coroană din trandafiri
o las pe margine & aprind tv-ul

02 Feb - 23:49

Id: 2404
 
591 vizualizari