Trenul vieţii la capăt de drum

Se topesc cele douăsprezece cifre romane
ca în “Persistenţa memoriei” a lui Dali.
Ceasul lacom rumegă,
secundă cu secundă,
din pita rumenă a nemuririi,
scobindu-se cu limbile incandescente
printre roţile dinţate,
hrănind muritorii de rând
cu bucăţi mici şi pătrate de anafură
înmuiate în mirul speranţei.
Ticăitul sacadat
prelungeşte agonia începutului de sfârşit,
stropind clipa din belşug
cu fiori spasmatici culeşi
de pe spinări de anotimpuri.
Reveria delirantă a lui Salvador
înfăşoară pe-un fuior
pânza vieţii ce-a ajuns la capăt de drum,
într-o gară sinistră şi respingătoare.
Trenul vieţii frânează
cu scârţâit de roţi,
încovoind şinele ostenite.
Fluierul de tic-tac suspină
cu suflul astmatic întretăiat.
O voce macabră răsună
din măruntaiele pământului:
“- Călătoria s-a-sfârşit!
Aţi luat bilet de dus,
dar nu şi de întors.”