Albăstreala ochilor tăi

mă săruți pe frunte ca un părinte
își ia rămas bun de la fiica lui de 20 de ani care urmează să plece la facultate
crede că ea se va mai întoarce

îți izbești buzele cărnoase vinete de la frig ca o minge de fotbal aruncată
de o fetiță de 6 ani                           într-un zid scorojit
nu avea cu cine să se joace la camping decât cu Lori câinele de acolo

ai stat așa
îmi frământai brațele osoase brăzdate de frig
refuzasem să mă îmbrac gros cu câteva ore în urmă
pantalonii scurți din blug găuriți de la așchiile de pe bancă
îmi plăcea să gesticulez cu sufletul când îți spuneam ceva
topul negru cu un citat vag purtat de multe ori
voi schimba mentalitatea oamenilor când voi merge la magazin cu bancnotele strânse în pumnul mic repetând lista pe care mi-a dat-o mama înainte de a mă cocoșa de avertizările nenumărate

mă tragi și mai tare de tine ești același copil
găsește ceva și nu vrea să o împartă cu nimeni decât cu
                el
                      sine
                               persoana sa

       tragi aer adânc în piept îl scoți zgomotos
                                                                s-a îndepărtat ca o balerină dansând prin ceața argintie                                        luând-o încet nesigur pe cărare
sărind în gol pe leagănul roșu
rupt de cineva care vrea să spargă rutina

                   te dezlipești tremurând mă
    apuci de umeri cu silă
privești în ochi
reci albastrul se înecase în negru goi

pot să-ți văd
                     visele cum se pierd pe holurile luminate de energie pozitivă
                     dorințele cum se ascund sub preșul lui Aladdin
eu mă holbez la mine inocent speriat nesigur

te îndepărtezi
       uiți de/la degetele noastre se dezlipesc forțat ca o
coajă a unei răni aproape vindecate
etichetă de lipiciul care rămânea pe pixurile cumpărate de la colțul străzii


îmi întorci spatele                                 
continui să înaintezi
mă prăbușesc
cad în genunchi ca o piesă de domino
vrea să se asigure dacă prietena ei din față mai plânge sau nu
în mijlocul frunții 88 de picături unite se bălăngăneau în direcția în care o luai
dispari după colțul însângerat al blocului
picătura albastră se sparge
înaintează jucăuș pe sub ochi
oamenii mă întreabă dacă plâng și dacă nu de ce
le dau la o parte cu degetul arătător
odată l-ai sărutat pe motiv că un gândac înainta voiai să-l prinzi
dar nu brutal
strângându-l între degete
                                                             apoi    ștergându-te de tricou
finuț
sărutându-l cu patimă
                                                          lăsându-l în iarbă îmbătat de culoarea rozalie de altă dată

degetul nu se umezește picăturile coboară pe obrajii odată înroșiți de la
“Cine e cea mai cea fată pe care o știu?”
acum erau morți
străbătuți ca o pădure de un erou care crede că la sfârșitul călătoriei
o va găsi pe prințesa lui singură în casă în timp ce face prăjituri
străbat gâtul pătat în
                      s
                           c
                               ă
                                    r
                                        i de roșu

trec printre sânii grei rotunzi
odată se lipeau de tine și gemând de durere la fiecare îmbrățișare

                   pic
                         pic
                               pic
                                    de 88 de ori pic

până când nu s-a mai auzit nimic iar cada s-a umplut de albăstreala ochilor tăi