Toamna lor

Roșu frenetic peste tot-
Din Copou până sub Cetate-
Să îl sufăr nu mai pot,
Are prea multe păcate.
Un pitic moviu are
Săbii în metale- zece
Și dorința pentru care
Lumea-ntreagă ar întrece.
Suntem copiii ninși ai Antarcticii,
Revendicându-ne partea din ea
Cu Eva și toți clericii,
Adam, Vândutul și Pedeapsa.

Frunzele verzi sunt mereu moarte,
Doar că nu-și dau arama lor;
Până ce, încununat de toate,
Ni le-asasinează un vifor.
Mozaic, perside, valuri,
Ochi albaștri taie glie,
Căutând locul în ceruri;
Dar în lume- cine știe?