Uite-aşa mã limiteazã frica

Şi ce dacã?
Apãs pe butonul de replay de parc-ar avea sens,
din nou şi din nou şi din nou,
în timp ce pãtez totul cu apa minţii,
aşa cum pãteazã un şerveţel cu sânge o mamã care s-a tãiat
în timp ce gãtea cina, singura masã pe care familia ei
o ia împreunã.
Între timp, sunt sigurã cã şuieratul vântului
nu e nimic altceva decât multitudinea bârfelor despre mine.

Izul sãrat mã face aproape ghemotoc.
Mi-e frig.
Şi-mi imaginez cã mã înveleşti cu pielea mea.

Înţelege-mã, ştiu cã ştii cã sunt eu,
dar acum am nevoie sã fiu puternicã lãsându-mã iubitã.
Şi am nevoie nu pentru cã asta am vãzut nu ştiu unde,
ci vreau. Dar nu zic.
Mã las întoarsã în toate direcţiile pe canapeaua pe care
tocmai am cãzut.

Umezeala de pe pomeţi şi din colţul gurii ar cere sã stau
liniştitã şi întinsã,
dar simt,
aşa cã mã încordez din nou,
la a nu ştiu câte tuse.
Valurile sunt line.

Miros dulce de transpiraţie.
Ar trebui sã stai pe celãlat loc de pe canapea.
Ce cauţi altundeva?

Mã prãbuşesc foarte frumos
în ceva ca somnul.
Flori de gheaţã îşi deschid aripioarele sub pleoape.

Apoi totul se deschide.
Apãs pe butonul de replay.