nimicul (sau totul) se întâmplă în neant

o cameră umbroasă,
doar cu un scaun şi-o fereastră
şi eu care stau pe scaun, uitându-ma spre NICĂIERI .
da, nicăieri. acolo unde se duc toate lucrurile uitate în buzunare şi găsite în maşina de spălat după luni întregi de căutare.
avem aspirații la NIMIC precum un aspirator care aspiră praful dintr-o cameră a cărei geam nu se deschide.
nimic: ca o jumătate de sticlă goală şi jumătate plină cu aer;
un sfert de memorie goală a telefonului meu pentru că îmi place să păstrez poze a nimicurilor ca amintire.
mi-au înghețat picioarele cât stăteam pe scaun; a lăsat mama uşa de la frigider deschisă şi s-a făcut frig:
am răcit.
tot acolo am găsit şi florile pe care i le-am luat de ziua ei.
INEXISTENT ca pofta mea de altă cană cu ceai verde sau ca importanța moralității în lumea noastră plină de perfecțiune fizică de pe Instagram.
ABSTRACT şi IREALIZABIL pentru că încă nu mă pot trezi la timp dimineața...
...şi visez la nimic după o noapte de stat cu ochii închişi.