Nuptiae

Eşti piele şi sticlă.
Părul tău e în flăcări din naştere,
bufant ca un văl, candelabru peste umeri.
Eşti piele şi alb.
Înfăşată-n dantelă, agăţată-n inele, blochezi
cursul exteriorului spre interior.
Sticla devine vitraliu
vibrând în ramă ca un clopot mut.
Eşti piele şi jurămãnt.
În ochii tăi moartea îngãnă,
şi tu-mi îngãni invitaţia la nuntă.
Gravitaţia te sărută sălbatic
şi-mi cazi prin sticlă şi crengi şi frunze,
îmi cazi prin raze şi aer şi static
încremenesc sticla şi crengi şi frunze,
încremeneşti tu, încoronată cu sol şi sânge.