Am înghițit un biscuite Oreo și mi-a plăcut

lumea îți spune că ești inocentă; cheița de bere a spart doza

mama îmi zice să
       stau naibii acasă
       dorm
       am grijă de mine
       fiu copilul ăla șmecher care învață la tot și la toate
un cadavru mergător care se deplasează într-un punct fix

nu e bine să-mi curgă adrenalină pe mănușile chirurgicale pe care mi le pun tremurând și pe masca care se agață ca un bocanc de firele de electricitate din fața blocului
devin murdare greu de dat jos
devin cleioase reci ca îmbrățișările pe care mi le dădeau ai mei când erau obosiți
devin constelații care se scurg în căușul palmelor

o geană răzleață se ofilește
mă frec la ochi cu podul palmei
tot universul se adună în 2 castroane de plastic roșii
miros a dezordine și plăcere de fiecare dată când mama pune orez cu lapte în ele

știe că
nu-mi plac
închid ochii când o aud că a uitat să-mi facă budincă de ciocolată văd așa zișii purici de pe ecranul Tv-ului vechi acoperit cu un halat albastru de baie, din camera bunicului            
îmi e dor de el
chiar dacă am în minte scena în care a recunoscut că nu mai dă polen la fluturașii care dansau tango printre corzile lui vocale

îi deschid
toate genele încep să se clatine
cad ca țurțurii mari din spatele casei lui, pe care îi priveam cu o oarecare plăcere, căci nu mă lăsa să mă duc acolo
“Ce ești așa curioasă? N-ai ce face? Mișcă și joacă-te!”
înghițeam în sec și plecam, cocoțându-mă în prunul din mijlocul grădinii nu că ceream atenție sau ceva, dar la momentul ăla doar furnicile îmi dădeau afecțiunea pe care mi-o doream

și au murit și furnicile când fluturii au extins ringul de dans în tot corpul
s-a stins și globul în care îmi țineam diferite lucruri care îmi aduceau aminte de copilărie
îl primisem de la el la 7 ani ca să nu-mi fie frică de întuneric
s-a stins de la etajul 2 când am auzit vocea sugrumată a tatei
         “S-a dus.”