ce învățat
e corpul acesta
să-și amintească de tine
și de restul / de cei
cu pleoapele prinse cu clești de balustradă
într-un glissando complet pe rampa de handicap
să se justifice
când o gleznă luxată nu arată ca o mână roasă de lepră [pentru unii durerile mici nu sunt dureri]
/ când speram să ne întrebe cineva dacă avem voie să cumpărăm votca doar pentru a minți că avem 18 ani
cu seriozitatea unui adult pus pe rație de zile
oricât de mult vei mai putea trăi
nu îți va ajunge
ce insalubru e corpul acesta
care-și simte fiecare bucată ani de zile după ce ea dispare
corpul ăsta care știe când a vomitat o cheie înghițită și când
și-a prins piciorul într-un gard de sârmă toamna târziu
mâna asta obișnuită cu rotația mânerului de termopan
care își desface reflexul
într-o tabără în care geamul se închide în sens opus
ochii ăștia închiși care știu stațiile și străzile după numărul de opriri de semafoare pe roșu
și gurile care exersează forma unui anume pahar cinci zile înainte de / forma unui sărut neglijent /
și degetele astea cu miros de pastă de dinți
care adună rufele înghețate & țepene de la balcon
sperând că vreo cămașă a prins noaptea / forma ta
ce deșănțat e să te gândești la creierii morți pisați pe asfalt la portierele explodate
la oamenii despicați la forme pe care
nu le poți reface din minte la imprimante 3D |