Norii,cântă a furtună

Norii,cântă a furtună,
De vise mărețe pierdute
Pe drumul care se numește,
Viață.

Pierdute-s chipurile lor,
A oamenilor dragi,în alte țări
Și ne vedem prea rar cu ei,
Făcându-ne să pierdem ani grei.

Ani care fără ei,
Ne par fără sens,
Pentru că nu-i vedem,
Decât trudiți de-atâta muncă.

Și-am vrea sa schimbăm mersul,
Dar uneori ne pare prea greu,
Și simțim cum totu-n noi se rupe,
Născându-se-n suflete,un dor etern.

Timpul trece,fără să-ntrebe,
Dacă doare,sau măcar,
Dacă ne va trece cândva,
În viața asta,toată.