ouroboros

încercând să evit sentimentalismele bleguțe m-am pierdut în urbanul incisiv
devenind un antiromantic convins
urmărit de clasica întrebare
cum mai stai cu fetele?

am vrut să găsesc în obiecte locuri
și activități nocive ceea ce nu găseam
în oameni să ascund orice putea fi exploatat
orice putea fi văzut ca o slăbiciune orice
fărâmă de umanitate în platformele de socializare
să le camuflez în shitposting
printre profiluri de oameni împliniți

am ajuns un cinic trist și singuratic
un pustnic închis în virtual și muzică obscură
ascuns într-un glitterball din care observi
mult prea ușor cum nimănui nu-i pasă
de disparițiile de la tv

urinând pe parbrizul rolls royce-urilor
din fața primăriei mi-am adus aminte
de cum e să fi puștan
cu vise mari obsesiv de mari
care te consumă de la interior
cum fac viespile-păianjen cu trupul-mamă

cu speranța atârnată de gât
un fel de lănțișor kitschos

în realitate sunt tot blegul
care se gândește prea devreme
la cum va arăta
viața la infinit

cum o voi mângâia pe umerii ușor dezgoliți
să mă trezesc să-i gătesc o omletă vizibil de stângace să plec grăbit
să-mi văd copiii cum îmi încalcă regulile cum se joacă de-a adulții
să-i observ plecând la facultate să rămân
într-un scaun cu rotile dintr-un azil infect

să rămân într-un scaun cu rotile dintr-un azil
infect