Sevrajul păcătosului

De pe șira spinării,
Până peste fiere,
Aderă omul la altă piele;
Spre dezamăgirea tainică a creării,
Visează la stoluri nestatornice,
Căci asta le e soarta:
Îndrumă neantul spre făgașuri nou-născute,
Să le ceară moartea,
În schimbul neprețuitului locaș timpuriu,
O oscilare epuizantă între real și dorință.
De pe firul de păr,
Se prelinge în ștreangul prea solid,
Purtat de umerii scrijeliți,
Prevenit în zăbavnica apoftegmă a credinței,
Ce jelește omului să se curme,
În glas de egoism sau în psalmi ai lui David,
Joacă năzuința rolul mărului blocat,
În falca firii desprinse de trup,
Reversul propriei voințe,
Naște în vechiul homo-sapiens,
Noul iad.