Apogeul dragostei

În negura luminoasă,
Tu, ființa mea divină,
Sufla-m-ai în praf de stele,
Ca mai apoi, să mă inspiri în universul tău.

În afundul gândului,
Tu, subiectul principal,
Născu-te-ai într-o piesă de teatru,
Iar eu... regizorul tău.

În peșterile inimii mele,
Tu, chiriaș nemuritor,
Alungat-ai cu lacrimi fantasme,
Ca mai apoi, să mă bântui până la cer.

În ochii tăi plăpânzi,
Tu, îngerule...
Adăpostitu-m-am de furtuni
Și de coșmarurile dulci.

În ploaia acidă de raze,
Tu, fluturașul meu alb,
Legane-am pe veci în-astă viață,
Ca mai apoi, să te părăsesc cu gândul la noi.

Pe piedestalul fericirii noastre,
Tu, mirific trandafir,
Lăsat-ai petale cu spini,
Iar eu...cuvântul.

În sunetul odiosului clopot,
Tu, pământeană dragă,
Amintiți-ai de ce am fost odat`,
Ca mai apoi, să mă plângi de dor!