aerian

mă îmbarc în avion
loc 18 B
pe partea stângă,
se mormăie în microfon
în spate, se strigă,
3 țigănci schimb-o vorbă
se împart gustări,
un bătrân suflă-n ciorbă.
mă uit pe geam speriat
și văd cum prinde totul
alte mărimi, alte culori,
brusc cineva îmi dă cu cotul
scuzându-se c-are o odraslă
mă uit cu ochi sticloși
de mort la ei
în timp ce pruncul
de mamă-i hrănit,
după fiece clipă ce trece,
mă simt mai îmbătrânit.
îmi întorc privirea spre geam
și cutez a profana
divina sclipire a păsării de aluminiu
ce nu e de-un neam
cu celelalte de rând:
oase, carne și piele…
dar ea supremă e săgeata-albastră
nici nu se ia la întrecere cu ele
căci își cunoaște victoria
spintecându-și văzduhul în două
pictat cu nori piperniciți
gheboși și albi
formând o nouă,
rețea de perdele instabile.
suntem deasupra norilor,
ne cară greu în zbor bătrânul,
ce mii de pasageri a dus ca gândul
noi ne umflăm în pene
fără a ști zbura cu cârdul
pardon, nu suntem păsări, am uitat,
am devenit mult mai aerian
de când am decolat...