19 februarie 2019 - Te iubesc
Prietena mea umblă pe parchetul prăfuit
cu picioarele rupte, iar asta este
o poezie despre lumânările topite
ale mamei de prin ’79. Probabil
mama era mierla mută de pe balconul
lui Hendrix când scria despre
păpuși voodoo și sfinți smiorcăiți,
căci mama este sadista ce a spintecat
în două o carte de avangardă despre mine.
Aceeași prietenă de acum 2 luni
îmi bea vinul marcat 10 februarie 2019
tranșată ca Marie Antoinette –
fără cap sau pajură.
Liberté, égalité ou la mort!
strigau femeile alea deformate
când eu m-am facut că plouă.
Te iubesc - ce cuvinte frumoase!
Hendrix sau Clapton?
Pe Hendrix îl ascultă curajoșii din tranșee,
cei ce mor cu un scop, pe Clapton
doar nebunii. Și totuși femeile strigau
Salem! când ieșiseră la țigară
Salem! Și noaptea venise peste ele.
Janis s-a culcat de tot de la supradoză
și prietena mea și-a pus picioarele la loc.

13 Jan - 19:04

Id: 1112
 
667 vizualizari